Emoţii încordate

“Artiştii sunt oamenii cât se poate de raţionali”. Am rămas înmărmurită când Ivo Voykov, unul din lutierii* din Bulgaria, mi-a spus asta. Argumentul este foarte simplu, pe scenă artistul trebuie să îşi ţină în frâu propriile emoţii, să îşi controleze corpul, vocea, mişcările, privirea. Totul cu un singur scop, să furnizezi materia primă necesară creării emoţiilor. Publicul nu vine să îţi vadă durerile sau bucuriile tale, el vine pentru ale sale. Şi aceasta aplecare egoistă este cât se poate de normală, îmi spune Ivo. “Emoţiile sunt pentru public, artistul trebuie să şi le ţină în frâu. Dacă eşti emotiv pe scenă, eşti pierdut”, ţine să adauge Ivo înainte să meargă să fumeze.

Între timp, în Muzeu venise un violinist. Extrem de încântat de expoziţie, a pipăit, a învârtit una dintre viorile lutierului român Silvian Rusu, pentru ca mai apoi să ceară permisiunea pentru a o încerca. Sunetul scos de mângâierea arcuşului pe coardele viorii îi lumina faţa. Deodată sala înaltă a Palatului Cantacuzino parcă a prins viaţă. Atunci am simţit că sălile Muzeului George Enescu sunt într-adevăr pline, complete. Sentimentul nu îmi este străin, a apărut de fiecare dată când a răsunat muzica de la concertele organizate la Muzeu. Prin mâinile violonistului adus parcă de providenţă acolo a urmat vioara ce a câştigat Eufonia 2009, cea a lui Dinko Dinev. Un alt sunet, o altă expresie pe faţa sa. I-am întrebat dacă au un sentiment aparte când aud şi văd pe cineva cântând la viorile făcute de ei. Credeam că ştiu deja răspunsul. Greşeală amarnică: toţi au zâmbit şi mi-au răspuns ferm că nu. Cu mici excepţii, când este vorba de un mare muzician care cântă cine ştie pe ce scenă. Idealismul cu care m-am înarmat când mă duceam la Muzeu pentru a sta de vorbă cu lutierii a fost dat de pământ. Ivan Tzvetanov, cel mai tânăr dintre cei trei lutieri veniţi de peste Dunăre, are cel mult 27 de ani. Prima vioară a făcut-o la 12 ani. Credeam că a păstrat-o. Spre surpinderea mea, a vândut-o imediat. Iar explicaţia a fost una foarte practică: “Noi facem viori pentru a le vinde, ca cineva să cânte pe ele şi nu să le ţinem în atelier”.

Astăzi este ultima zi în care cei patru lutieri din Bulgaria şi România mai pot fi găsiţi la Muzeul “George Enescu”. Petar şi Ivan Tzvetanov sunt tată şi fiu. Nu este însă o regulă, îmi explică Ivo Voykov, celălalt lutier bulgar. Niciunul dintre copii săi nu are nicio legătură cu muzica, iar ca să fie mai credibil îşi acoperă simbolic urechile cu mâinile.

Oficial, “Eufonia” se încheie pe 2 noiembrie. Iar dacă a început cu un concert (cel al violonistei Clara Cernat şi al pianistului Thierry Huillet) este normal să se termine în aceeaşi notă. De asta dată, va cânta Alexandru Tomescu, pe vioara a nimănui altcuiva decât George Enescu. Nu am de unde să ştiu cu ce emoţii va urca Tomescu pe scena Muzeului, dar eu sigur am mari aşteptări. Voi veţi face parte din public?

* LUTIER, lutieri, s.m. Meşteşugar specializat în construirea şi repararea instrumentelor muzicale cu coarde