vineri, 25 martie 2011

Lecție deschisă despre George Enescu pentru studenţii Conservatorului din Verona


Lecție deschisă despre George Enescu pentru studenţii Conservatorului din Verona

Joi, 24, începând cu ora 15,00, la sediul Conservatorului de Muzică “Evaristo Felice Dall’Abaco” din Verona (Via Abramo Massalongo, 2) va avea loc o lecție deschisă pentru studenții care frecventează prestigioasa instituţie de învăţământ muzical.

Lecţia deschisă va fi susținută de Laura Manolache, directorul Muzeului Național „George Enescu” și deAlexandra Șolea, reprezentantul Festivalului Internațional “George Enescu”. Cu această ocazie, Ioana Croitoru, lector univ. dr. la catedra de vioară a Universităţii Naționale de Muzică din București va susține prelegerea cu tema "Ecouri paganiniene in creaţia lui George Enescu", în care vor fi abordate cele trei capricii scrise de Niccolò Paganini, pentru care George Enescu a compus acompaniamentul de pian.

Manifestarea face parte din turneul “George Enescu în Italia”, organizat de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Organizarea lecției deschise are ca scop prezentarea și promovarea în rândul studenților italieni care studiază la conservatoarele din cele patru oraşe unde se desfăşoară turneul (Veneţia, Verona, Torino, Roma) a vieții și operei celui mai mare muzician român, precum și a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului şi Concursului Internațional “George Enescu”.

Coordonatorul proiectului: MIHAI STAN

Tel. +39.041.5242309

Mail mihai.stan@icr.ro

INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA


luni, 21 martie 2011

concertele din martie

Muzeul Naţional „George Enescu”, Palatul Cantacuzino, Salonul de Muzică

Marţi, 1 martie, ora 18.30: Recital George Enescu cu ansamblul „Remember Enescu”: Eugen Dumitrescu şi Corina Răducanu – pian la 4 mâini

Miercuri, 2 martie, ora 18.30: Recital de pian. Interpretează Şerban Dimitrie Soreanu, Monica Mihăescu

Marţi, 8 martie, ora 18.30: Recital de muzică românească cu Ansamblul „Archaeus”, coordonat de Liviu Dănceanu

Marţi, 15 martie, ora 18.30: Recital Daniel Kientzy & Trio Alto

Miercuri, 16 martie, ora 18.30: Tineri în afirmare: elevi ai Liceului de Muzică
„George Enescu” din Bucureşti, coordonator, profesor Mihaela Zamfirescu

Joi, 17 martie, ora 18.30: Tineri în afirmare – recital organizat în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Remember Enescu” – coordonator, Mihaela Tomescu

Sâmbătă, 19 martie, ora 11.00: Recital Cornelia Zambilă

Marţi, 22 martie, ora 18.30: Portret Liviu Dandara. Interpretează Marius Lăcraru,
Mălina Dandara – vioară, Adriana Bera – pian

Miercuri, 23 martie, ora 18.30: Recital de muzică românească. Interpretează Diana
Moş – vioară, Adriana Maier - pian

Vineri, 25 martie, ora 18.30: Recital de pian cu Toma Dimitriu

Luni, 28 martie, ora 18.30: Tineri în afirmare – recital organizat în parteneriat cu
Societatea Română de Radiodifuziune

Marţi, 29 martie, ora 18.30: Stagiunea de compoziţie britanică IV. Concert desfăşurat
la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”, organizat în parteneriat cu British Council

Miercuri, 30 martie, ora 18.30: Tineri în afirmare - studenţi ai Universităţii Naţionale de
Muzică din Bucureşti, clasa de contrabas a profesorului Ştefan Thomasz

Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, B-dul Libertăţii, nr. 93

Sâmbătă, 5 martie, ora 18.30: Virtuoso grand duo: Sorin Romanesu şi Alex Man în
concert la Centrul Cultural „Aurel Stroe”. Prezintă, Alexandru Şipa

Sâmbătă, 12 martie, ora 18.30: Recital vocal-instrumental. Interpretează Claudia
Codreanu – soprană, Inna Oncescu – pian

Sâmbătă, 19 martie, ora 18.30: Recital Daniel Kientzy & Trio Alto

Sâmbătă, 26 martie, ora 18.30: Recital de lieduri cu Florentin Petre – bariton
În program, liedurile de Mahler

Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu George Enescu”
Localitatea Tescani, jud. Bacău

Sâmbătă, 12 martie, ora 17.00: Recital Daniel Kientzy & Trio Alto

Vă aşteptăm cu drag!

Biletele se pot procura de la sediul muzeului, în ziua în care are loc concertul.
Contact: +40 21 318.14.50