Comerţ de minorităţi

Interviu cu artistul francez Laurent Pernel, autorul expoziţiei "Import/Export", realizat de Irina Enache si Natalia Negru, Comunicatoare pentru Muzeul "George Enescu".

Laurent Pernel mută clădiri din Paris la Bucureşti. Prima dintre ele este Pavilionul României construit la Paris, în 1900. Acesta a ajuns în Bucureştiul anului 2010 tocmai în curtea Muzeului George Enescu. Cu un nou nume, “Import/Export”, cu o structură inedită – un container naval – şi cu un dom îmbrăcat simbolic în rafie. Ce a făcut Laurent poate fi observat toată luna noiembrie în curtea Muzeului, iar opiniile sale în legătură cu subiectele abordate pot fi citite în interviul următor.

Laurent Pernel: Titlul „Import/Export” este foarte important pentru aceasta piesă. Ideea de mişcare exprimă cultura, viaţa însăşi şi mi-am spus ca pot să mut o clădire, chiar şi o clădire din Paris la Bucureşti. Containerul este o imitare a mănăstirii de la Curtea de Argeş (după modelul căreia a fost construit şi Pavilionul românesc de la 1900). Eu însă aveam nevoie să cred că este anume acea mănăstire pentru a o avea ca punct de reper, chiar dacă domul este ca al oricărei biserici din oraş. Cred că oricine poate percepe mănăstirea de la Curtea Argeş în acest container.

Reporter: Cum crezi ca va percepe publicul român mesajele tale? Ce reacţii crezi ca vor stârni?

Laurent Pernel: Lucrez la astfel de expoziții de aproape 10 ani și am ceva experiență în privința asta. Momentan, lucrez pentru mine. În stadiul actual, când containerul este încă în stadiul transformării, nu vreau să mă gândesc la ce va crede publicul despre lucrare. Îmi doresc realizarea acestei expoziții, vreau să văd acel dom deasupra containerului, însă sunt mai mult preocupat de cum să expun spațiul, cum să primesc publicul vizitator, cum să îl ghidez în jurul containerului, cum să explic conceptul, mai mult decât ce va crede acesta. De ce spun asta? Pentru că fiecare om are perspectiva sa, diferită de a celui de lângă el, iar eu nu pot controla acest aspect. Sunt interesat să port discuţii cu oamenii despre expoziție și să aud opiniile, dar asta după lansarea expoziției. Când lucrez, nu o fac gândindu-mă la ce reacții va stârni. Dacă un artist își pune problema ”oare ce vor crede oamenii despre expoziția mea?”, atunci nu mai poate continua.

Cred însă că publicul român, ca și cel francez, nu este de fapt foarte interesat de problema adusă în atenție: expulzarea romilor. Fiecare este cufundat în problemele personale și imediate. Vorbeam astăzi cu cineva despre asta în curtea muzeului și mi-a spus ”Ah romii...nu sunt problema mea”. Nu vreau să generalizez pe baza acestui exemplu și să afirm că lumea în general spune asta, dar nu cred că problema romilor e un subiect de interes în viața de zi cu zi a românilor.

Reporter: Dacă ai muta această expoziție la Lyon sau la Paris, în Franța, cât de diferită crezi că ar fi percepția publicului francez față de cel român?

Laurent Pernel: E vorba de culturi diferite, de informații diferite și de relații diferite cu această minoritate. Rromii sunt mai integrați în istoria României decât sunt în cea a Franței. De exemplu, materialul acela de sac de rafie, pe care îl folosesc pentru a decora domul, ar fi asociat mai degrabă cu minoritatea musulmană și nu cea romă. În Franța, tipul acela de sacoșă este folosit de către comunitățile musulmane sau cele cele alegeriene și marocane la cumpărăturile de alimente pentru familie.

Reporter: Atunci care ar fi simbolurile prin care aceștia sunt identificați imediat de către publicul francez ca fiind rromi?

Laurent Pernel: E dificil să îmi dau seama. Cred că unul dintre lucrurile tipice rromilor în Franța este scaunul de lemn a cărui șezătoare este lucrată din paie. Uneori le și vând prin piețe. Cred că ar putea fi un element identificator. Apoi sunt chiar casele lor: adeseori improvizate, făcute din materiale cum ar fi plastic și lemn.

Reporter: Cum a fost experiența cu Bucureștiul și cultura locală până în acest moment?

Laurent Pernel: Sunt aici de aproape o lună, dar timpul a trecut foarte repede. Simt că aș putea să identific deja o altă posibilă temă de lucru aici. Mi-aș dori foarte mult să realizez niște desene având ca temă structura orașului, pentru că sunt atât de multe lucruri interesante cu privire la arhitectura orașului, ce anume determină traficul (și claxonatul! râde). Mi-ar plăcea să mă întorc și nu doar în București pentru că îmi displace să cred că o capitală reprezintă întreaga țară; poate voi reveni la Cluj sau Constanța unde sunt alte particularități. Eu provin dintr-o zonă de nord a Franței și am crescut în apropierea mării, a zonei portuare și as fi curios să analizez portul Constanței de exemplu sau Dunărea. Cine știe, poate voi veni peste un an sau doi cu un alt proiect.

Mă inspir foarte mult din ceea ce văd și observ în locurile unde poposesc. Mi se întâmplă să mă întorc apoi în Lyon și să îmi vină după trei luni o idee pe care aș fi putut să o aplic în orașul din care doar ce am plecat. Și încerc să mă întorc.

Cât despre cultura locală, nu am avut timp la dispoziție pe cât aș fi vrut. Zilnic deschid containerul la 9 dimineața și lucrez la expoziție până seara la 8. Dar vreau să ajung la Operă săptămâna viitoare pentru un festival de dans și să ma plimb cât mai mult în oraș, pe străzi. Apoi trebuie să ajung pe stadionul Dinamo să fac niște fotografii pentru tatăl meu; e o amintire din copilărie, când țin minte că mă uitam cu tata la meciuri și deseori erau cu echipa Dinamo a României. Ah, și ador covrigii! Cred că nu a trecut zi în București să nu îmi iau o pungă!

Reporter: Care sunt următoarele proiecte în care te vei implica după ce vei pleca din România?

Laurent Pernel: Am o serie de proiecte, în afară de expoziţia personală care va fi deschisă în lunile martie şi aprilie anul viitor. E posibil să merg anul viitor pentru 2-3 luni în Germania şi tot anul viitor voi începe două rezidenţe în Franţa, una în apropiere de Toulose şi una în Nordul ţării.

Reporter: Şi în cadrul acestor două rezidenţe te vei dedica unor subiecte asemănătoare?

Laurent Pernel: În oraşul de lângă Touluse voi lucra într-un muzeu. Ştiţi, în Franţa, există o mare problemă în privinţa voalului şi mă refer la femeile musulmane ce poartă burqa. Noţiunea de muzeu implică de obicei o anumită doză de tradiţionalism, aşa încât în muzeul de care vorbesc sunt mult prea mult lucruri iar unui vizitator îi este extrem de greu să se concentreze asupra unuia. Vreau să instalez o burqa mare pe pereţii muzeului ca să scot în evidenţă un anumit obiect. Iniţial am vrut să instalez o burqa imensă pe faţada muzeului dar este mult prea dificil şi cred că este mult mai bine să instalez astfel de voaluri în interiorul muzeului.

Reporter: Dar reprezintă minorităţile şi aici mă refer la musulmani, negri sau populaţia rromă o reală problemă pentru cetăţenii Franţei?

Laurent Pernel: Cred că este percepută ca o problemă pentru Guvern şi doar de către o parte a populaţiei franceze. Nu vorbesc în numele francezilor, este doar Laurent Pernel cel care vorbeşte. Mai mult cred că este percepută ca o problemă şi de Guvernele din aproape toate statele europene. Chiar recent citisem un articol în Le Monde cu harta partidelor politice extreme din Europa. Marea Britanie, Franţa, Belgia, Italia, Germania în toate aceste ţări există câte un important partid radical.

Reporter: Şi cum oamenii politici ar putea rezolva această problemă?

Laurent Pernel: Nu ştiu, nu sunt un politician. Pot spune de unde cred că provine această problemă. Din cauza crizei economice oficialii au găsit soluţie, să închidă porţile ţării, fapt ce crează presiune atât asupra străinilor, cât şi asupra localnicilor. Guvernul are nevoie de cineva pe care să dea vina şi au găsit un ţap ispăşitor în musulmani şi în ţigani. Personal nu cred că ţiganii sunt o problemă, noi nu suntem invadaţi de ţigani şi nici de musulmani. O altă mare problemă în Franţa este modul în care sunt construite oraşele sau mai degrabă modul în care oamenii/autorităţile percep spaţiul: centrul oraşului este predestinate celor bogaţi şi cum te îndepărtezi spre exterior, spre suburbia, găseşti musulmani, negri şi ţigani. Nu există zone cu populaţie mixtă. În unele oraşe din ţară mai mult de jumătate din oamenii sunt negri şi tot acolo există un procent mare al şomajului. Oraşul este astfel rupt în două părţi, săraci şi bogaţi, iar când îţi faci un CV pentru angajare strada din document apare ca un stigmat. Chiar şi pentru mine este foarte scump să stau în centrul Lyon-ului. Francezii albi sau negri ca mine, din clasa de mijloc nu pot sta în centrul oraşului. Oraşul ia forma unor cercuri concentrice, cercul bogaţilor în mijloc, urmat de cel al clasei de mijloc, care este ca o punte spre ultimul cerc, cel al suburbiilor cu minorităţi. Avem nevoie să ne cultivăm obişnuinţa de a trăi împreună, ceea ce se poate învăţa încă de la şcoală.

R.eporter: Doar dacă cei micii nu ar avea prejudecăţi chiar de acasa…Există în Franţa ONG-uri care să protejeze drepturile rromilor?

Laurent Pernel: În Paris ştiu de existenţa a doar două astfel de asociaţii. Problema derivă din modul în care autorităţile percep noţiunea de cetăţean, ca un om care are în mod obligatoriu un domiciliu. Ţiganii sunt liberi, ei nu vor să aibă o casă, sunt nomazi. Lipsa unui domiciliu echivalează cu imposibilitatea îndeplinirii unor responsabilităţi faţă de un anumit spaţiu sau comunitate. Eu personal sunt pentru libertate, ca oamenii să facă ceea ce vor ei. Cred că înţelegeţi că nu îmi place actualul Guvern francez şi nici politica.

Reporter: Dar îţi iei propiile idei din politică, din toate aceste controverse legate de musulmani sau ţigani…

Laurent Pernel: Asta pentru că toată viaţa noastră este politică, ceea ce vezi ceea ce faci, totul este politică. Eu sunt artist, eu nu pot schimba viaţa, ştiu asta. Dar de-a lungul existenţei mele încerc să abordez politica şi orice subiect cât mai critic. Vreau să fiu liber în gândirea mea. De fiecare dată când citesc ziare sau mă uit la televizor reflectez asupra ceea ce citesc, văd şi aud.

Reporter: Dacă ai ieşi din tine cum te-ai descrie?

Laurent Pernel: Am fost născut în Nordul Franţei, într-o familie de muncitori, acolo unde am primit o educaţie bună, tradiţională. Întotdeauna mi s-a spus, fă ce vrei doar să fii fericit. Aşa că atunci când am decis să fac arhitectură şi apoi artă am fost încurajat, “dacă asta mă va face pe mine fericit”. În calitate de om, vreau să fiu o persoană integră, respectată, să mă gândesc la problemele vieţii, şi să îmi exprim punctele de vedere prin artă.