miercuri, 24 noiembrie 2010

Edit București.JPG?

Vineri, 26 noiembrie, la orele 19:00, în curtea Muzeului George Enescu, fotograful Lucian Muntean propune o expoziție în imagini a Bucureștiului – un oraș neiubit, pe suportul unei instalații experimentale create de artistul Aurel Tar. Astfel, într-un proiect comun, intitulat ”Gibraltar Impex JPG”, cei doi aduc în atenția publicului (pentru o oră) imaginea spațiului urban bucureștean și a problemelor acestuia (conservarea vechilor clădiri și stiluri arhitecturale, amenințate de demolări), încurajând nu doar la meditație dar și la acțiune.

”Gibraltar ultraperiferic art corner” este proiectul lui Aurel Tar: o instalație artistică de tip street art care necesită doar doi pereți și o podea, ușor de montat în 15 minute în locații alternative. Crearea unui ”colț de cameră” în spațiul public propune o regândire a acestuia din urmă și permite artistului să își desfășoare activitatea- de la vernisaje la performance-uri de scurtă durată. Pe 26 noiembrie, „Gibraltar ultraperiferic art corner” va deveni spațiul de expunere pentru fotografiile artistului Lucian Muntean. Acesta participă cu proiectul său ”Contraste de arhitectură în București”, derulat în 2007-2009. Fotografiile sale expun privitorilor un spațiu urban asemenea unui puzzle incoerent de arhitectură veche și nouă, neglijat și amânat în șanțuri și reabilitări etern nefinalizate. Proiectul a fost prezentat în luna septembrie a acestui an la Institutul Cultural Român din Paris ca parte a unei expoziții de amploare – ”Bucarest, la mal-aimee”.

Ideea de a crea acest mix artistic vizual în spatele Muzeului vine din colaborarea artistului francez Laurent Pernel, în timpul rezidenței sale artistice la Bucuresti, cu cei doi artiști români. În luna noiembrie, Luarent Pernel a creat pentru public expoziția- container Import/Export în aceeași curte a Muzeului. Spațiul său artistic amintea, prin alăturarea de somptuosul Palat Cantacuzino, de vechile clădiri de tip kiosk din secolele XVII-XIX făcute de către aristocraţi în grădinile palatelor lor, forme arhitecturale destinate petrecerii plăcute a timpului în şi alături de natură. Mesajul expoziției – protejarea unor astfel de clădiri istorice şi culturale. Din păcate, cele trei proiecte nu pot funcționa concomitent (expoziția-container a fost închisă prematur din cauze care nu au ținut de organizatori), însă cele două proiecte ale artiștilor români vor aminti mesajele sale prin noul spațiu artistic creat. Expoziția ”Gibraltar Impex JPG” va dura aproximativ o oră și este cu intrare liberă. Organizatorii proiectului sunt Fundația Rațiu România și Galeria Roger Tator din Lyon, Franța.

Și dacă tot suntem încurajați să medităm asupra acestor probleme de mare actualitate: voi ce ați vedea într-o posibilă fotografie intitulată București.jpg? Iar dacă ați depăși simpla meditație și ați vrea să acționați, la ce ați da ”Edit” și ”Save changes” în spațiul urban al capitalei?

Niciun comentariu: